Terapia Sandplay

Istoria terapiei Sandplay

Cine nu a stat pe malul apei fără să fie tentat să își plimbe mâinile în nisip sau să deseneze cu degetele la întâmplare, dintr-un impuls dincolo de mintea conștientă?

Jocul cu nisip și miniaturi invită și atrage într-o călătorie interioară. Această atracție a venit din căutările de conectare de dincolo de înțelesuri, o inițiere în necunoscut. Aceasta vine când mintea lasă controlul ademenită de trezirea altor căi de cunoaștere.

Când ne gândim la nisip putem asocia cu plaje întinse cu valuri ce lovesc țărmul, cu sunetul pătrunzător al pescărușilor care se rotesc deasupra apei sau poate ne gândim la întinsul deșert cu dune. Și dacă am face o întoarcere în timp către rădăcinile și esența Sandplay, am putea să începem conectându-ne la ritualul indienilor Navajo, la picturile lor în nisip, la liniștea sacră a muncii pe care o făceau în nisip. Ei știau intuitiv cum să se conecteze la forțele naturii și primeau răspunsurile de care aveau nevoie pentru a înainta.

În cultura dogonă, populația urmează cursul natural al lucrurilor citind semnele pe care divinul le transmite printr-un ritual în nisip al vulpii dogone. Pentru o minte rațională e de neînțeles, dar pentru această populație e drumul către sens.

Fenomenul acesta al observării, al trezirii către o înțelegere din interior, al conectării cu forțe superioare a preocupat omenirea de-a lungul istoriei sale. Toate descoperirile lumii au avut la bază lăsarea în urmă a ceea ce e cunoscut și înaintarea către nou. Recunoașterea a ceea ce e valoros la rădăcini. Fie că e vorba de mersul către nou al lumii, fie că ne uităm la nivel individual, pentru inițierea în tainele inconștientului, e nevoie de minți deschise și spiritele căutătorilor, exploratorilor de tărâmuri necunoscute, pentru că munca aceasta de a aduce în concret noi forme de manifestare, viziuni, necesită un suflet curajos dar și ghizi pe măsura călătoriei.

Lăsându-se în această stare de fascinație către cunoaștere, îl vedem pe H. Wells, un scriitor britanic vizionar dar și un tătic admirabil care își privește cei doi băieți, pe Gip si Frank cum se joacă și construiesc folosindu-se de cuburi și de tot felul de miniaturi sau materiale găsite în grădina casei lor. Tatăl este atât de prins în bucuria celor doi fii ai săi încat se simte încrezător în capacitatea copiilor săi de a învăța prin joacă, el la rândul său e inspirat și hotărăște să scrie cartea Floor Games, povestind despre jocul copiilor și cât de important este să le oferim copiilor un spațiu liber, fără prea multe jucării sofisticate, materiale naturale și miniaturi care să activeze imaginația și creativitatea.

Mult timp cartea a fost trecută cu vederea de mulți dintre cititori, dar pediatrul englez Margaret Lowenfeld se simte inspirată și înțelege valoarea mesajului transmis în cartea scrisă de Wells. Cumva bucuria pusă de Wells în acea carte o pătrunde și spiritul jucăuș o determină să aducă în locul muncii sale, Centrul pentru copii dificili, setul de joacă propus de autorul cărții. Aici copiii puteau să găsească într-o cameră tăvițe cu miniaturi și tot felul de materiale așa cum le descrisese Wells. În altă cameră, Lowenfeld avea nisip în tăvițe unde copiii se puteau juca de asemenea. Ea dorește să lase copilul liber să exploreze pentru a găsi o metodă de lucru fără să plece de la teorii și lasă copiii să se joace pe podea numind asta Tehnica Lumea. Dar deschiderea sa către o modalitate de lucru inspirată de copii rămâne și într-o zi când unul dintre copii îi cere să mute tăvița de nisip în camera cu miniaturi pentru a le aduce împreună în jocul său ea nu se opune, ba chiar încurajează, și astfel lasă loc liber nașterii unei noi abordări de lucru.

Pentru că ce e bun trebuie să fie împărtășit cu ceilalți, Lowenfeld prezintă jocul cu nisip și miniaturi așa cum a fost adus de copii, numit Tehnica Lumea, la o conferință în Paris în 1937. Și pentru că nimic nu e întâmplător, la această conferință participă marele Jung. El este deosebit de încântat și intuiește că ar putea fi un cadru în care Sinele copilului să se manifeste liber și vindecător. Jung poate să vadă scena în termenii teoriei sale, plecând de la ceea ce este vizibil in lădiță. El venise la conferință împreună cu Dora Kalff, care îi era discipol. Jung o încurajează să se formeze cu Margaret Lowenfeld.

Energia jucăușă a nisipurilor și miniaturilor o prinde pe psihanalistul Dora Kalff, mai ales că ea avea o abilitate înnăscută de a interacționa cu copiii. În cabinetul său, care era amenajat chiar la parterul casei ei, copiii puteau să exploreze adâncimile interiorului lor și să se joace simțindu-se încurajați să o facă de ceea ce ea numea spațiul liber și protejat. Dora Kalff era la rândul ei o căutătoare și continuă să studieze împreună cu Winnicot și Fordham. De asemenea, fiind o persoană spirituală se simte atrasă de filosofia religiei estice. Aduce toate lucrurile acestea împreună în modul ei de lucru foarte sensibil, profund și delicat. În spațiul cabinetului puteai să te simți liber să explorezi pentru că te simțeai în siguranță, fiind primit în spațiul inimii terapeutului. Copiii nu ar fi lucrat fără să simtă îngrijirea plină de dragoste și acceptare necondiționată a Dorei Kalff. Încrederea ei în forțele nebănuite ale psihicului copiilor și în ceea ce conduce din spate procesul aducea acea smerenie necesară pentru a înainta în spațiul de vindecare și transformare.

În spațiul cabinetului său se întamplau transformări vizibile și ceea ce apărea la început ca manifestări care se repetau, similaritați în lădițele copiilor începea să se contureze în teorii despre stadii ale dezvoltării. Sunt lucruri pe care ea le observă de-a lungul mai multor serii de lădițe pe care mai mulți copiii le manifestau. Ea observă tot mai des o legatură cu procesele de individuație explicate în psihologia jungiană. Întelegerea scenelor se bazează pe teoriile predate de Jung, pe teoriile despre joc ale lui Winnicot, dar cel mai important lucru era modalitatea prin care Dora Kalff interacționa cu copiii. Pentru ea, însoțirea în spațiul interior al copiilor era considerată un privilegiu și o onoare, pentru a putea păsi în acele tărâmuri ale transformării aveai nevoie de smerenie. Și aceasta înțelegere ea a transmis-o mai departe viitorilor ei discipoli. Pentru că în cabinetul ei se aduceau împreună Tehnica Lumea și psihologia jungiană împreună cu filosofia religiei estice, Dora Kalff s-a consultat cu Margaret Lowenfeld și a numit această abordare Jungian Sandplay Therapy. Ea o descrie ca fiind o abordare terapeutică a sufletului, așa cum a trăit-o.

Astăzi, dacă ai fi într-un cabinet Sandplay ai primi următoarea invitație: lasă mâinile tale să se joace, să creeze. Ai putea să modelezi nisipul, ai putea să creezi o lume așa cum iți dorești. Ai în colecția de figurine, ce ți-e pusă la dispoziție, o lume în miniatură. Nu-i așa că e minunat? Unde mai poți găsi aceste lucruri în lumea reală? Un loc în care să experimentezi în siguranță toate posibilitățile.